A venit, a venit toamna

A-nceput de ieri să cadă, câte-o frunză din copac. Astăzi timpul parcă a stat. Cerul s-a înseninat … În viziunea mea, ăsta este începutul toamnei. Ieri, dintr-o întâmplare nefericită (care m-a pus pe drumuri) mi-a fost dat să văd încă odată peisajul creat, de acest anotimp, meleagurilor strămoșești. Localitatea mea de baștină este situată pe malul stâng al Ialomiței, râu care se varsă direct în Dunăre, și care îmi taie localitatea fix pe jumătate. Peisajul din imagine este surprins undeva în apropiere de localitatea de baștină. Este mirific și este încă menținut de primărie pentru a stopa alunecările de teren, de altfel foarte dese în perioada asta.

Totuși, toamna, un anotimp așa mirific, în care lumea își face provizii pentru iarnă, în care toți locuitorii culeg roadele muncii lor de pe o vară întreagă, un anotimp în care se număra bobocii (la propriu), este un anotimp care prevestește venirea iernii.

Tot toamna, țin minte, culegeam gutuile, după ce dădea prima brumă și le înfulecam pe nerăsuflate, 1 … 2 … 3 … și ne opream. Erau așa de innecacioase, aromate, mari, galbene, BUNE. Abia aștept să de-a bruma să merg să culeg gutuile. Dar până la brumă, lumea culege via. Fiecare ce are. Se face vinul, din strugurii care răspândeau o aromă divină când îi zdrobeam, copii fiind, în picioare. nu alegeam niciodată să zdrobesc strugurii negrii pentru că mă făceam totuna pe mine.

Tot toamna, băteam nucii și urcam ceea ce culegeam în podul casei la uscat pentru ca iarnă, mamaia să ne facă cozonaci și cornulețe. Ce vremuri …

Toamna, țăranii (inclusiv eu) culeg porumbul. Munca lor de-o vară, o vară nu prea prietenoasă și nici o recoltă prea bogată. Însă atât cât este, țăranul se mulțumește cu el, pentru ca mai târziu să pună pe masă o bucată de brânză de oaie și o mămăligă fierbinte, alături cu o ulcică mare de smântână din care ne făceam de fiecare dată mustăți.

Toamnă o să mai fie, satul nu pleacă de-acolo, eu o să mai trăiesc. Dar oare o să mă mai bucur la fel de mult de toate astea?