Astăzi în jurul orei 17: 35, circulând pe bulevardul Uverturii din București, spre Metro Militari, o ploaie mocănească, folosind luminile de întâlnire opresc la intersecția cu strada Dezrobirii la culoarea roșie a semaforului. În fața mea oDaciaSolenza roșie care întârzie să plece odată cu schimbarea culorii, calm aștept și nu dau nici un claxon, în boxele casetofonului se auzea calm o melodie a celor de la Rolling Stones. Pleacă individul de la semafor pentru că animalele dinspateclaxonau. Plec și eu ușurel și când intru în intersecție un Chevrolet Aveo mă izbește în plin.
BătrânaDaciescoate un țipăt de moarte, eram singur lavolan, mă sperii și nu reacționez în nici un fel. Teamaîmi invadează fiecare bucățică decarne, fiecare nerv. Rămân blocat. Partea dreaptă e terminată total.
Tânărul șofer din Chevrolet coboară și îl scoate pe prietenul lui din dreapta care are pe față numai sânge. Izbucnesc imediat în plâns, involuntar, fără să știu ce a pățit, picioarele nu mă mai țîndelocși abia formez un 112 tremurând. Cu o voce stinsă îi cer operatoarei un echipaj de poliție și o ambulanță care au sosit în aproximativ 8 minute.
Vinovatul speriat, eu speriat, urmează un set de întrebări retorice deoarece eu nu mai puteam spune nimic. Totul e ok, doar pagube materiale. Are Casco, cică mă liniștește.
Ajungem la Poliție și dăm declarații și vine și tacsu tare-n gură încercând să arunce vina pe vizibilitatea redusă și implicit pe mine că de ce circul cu un hârb ca ăla și cine mi-a vizat mie ITP-ul. Un tip mai dezghețat de la secție, tot implicat într-un accident, îi întoarce vorba: nu toți s-au născut dom’le în mașini scumpe și nu toți au bani să mute trecerile de pietoni.
Dau declarație semnez procesul verbal și plec acasă. Luni cu mașina la service.
E bine si asa. E bine.