CIUPANEZULArhivă personală, opinii și povești românești puse la punct pentru citire curată.
Mod citire

Accidentele la calea ferată, în creștere

Titlul este cât se poate de adevarat și se întâmpla înRomânia. Accidentele pe calea ferata sunt în crestere. Cine nu a auzit de accidentul de la Scanteia, Iași? Cauza accidentului este nerespectarea, de către șofer, a semnalelor de avertizare care indicau trecerea oprită, deoarece urma să treaca un tren. Această este regula generală în toată lumea. La pasagele la nivel, instalațiile de siguranță, fie că sunt bariere sau semi-bariere, semnale luminoase și acustice sau nu mai puțîn cunoscuta “cruce a Sfântului Andrei”, obligă șoferii din trafic să le ia în considerație și să se conformeze indicației lor. Dacă n-o fac, consecințele pot fi catastrofale, ca în cazul relatat, dar indiferent de consecințe, accidentul esterutierși nu “la calea ferată”, chiar dacă coliziunea s-a produs cu un tren. Trenul este, în astfel de situații și el o victimă și nu o cauză.

Din conținutul articolului rezulta clar și corect că “tragedia de la Scânteia este cel mai grav accident rutier, din ultimii doi ani, în care sunt implicate și trenuri”. Atunci de ce se pun astfel de titluri? Se dorește a se îndreapta atenția în alta direcție?

Trebuie subliniat, curegret, că în anul 2008, pe șoselele din România, accidentele rutiere s-au soldat cupeste3000 de victime și mai mult de 9000 de grav răniți, în timp ce datorită căii ferate s-a produs o singură victimă, cea de la Valea Calugărească. Statistica este evident, în favoarea căii ferate.
Pe de altăparte, trebuie recunoscut că nici calea ferată din România nu este la nivelul dorit, din foarte multe puncte de vedere, mai ales dacă o comparăm cu cele din țări avansate din Europa. Faptul că a fost ani de zile neglijată și nu s-a modernizat la timp a devenit ne-atractivă și a pierdut, pentru o perioadă, competiția cu transportul rutier, în special în ceea ce privește durata de parcurs.

Dar nu este acum momentul să aprofundăm situația căii ferate. Tragedia de la Scânteia ne obligă însă la o reflecție profundă atât asupra cauzelor directe ale accidentului, care sunt clare, șoferul este vinovat, dar mai ales asupra mediului, sistemului sau cadrului instituțional care facilitează producerea unor astfel de catastrofe. Iată câteva domenii care ar trebui investigate de autorități. Să plecăm de lamodulîn care se obțin permisele de conducere. Numai naivii pot crede că sistemul Pitești este un caz izolat. Ce examene psihotehnice și cât de exigente sunt acestea atunci când șoferul urmează să obțină gradul D pentru transport călători? Ce vechime și ce calități trebuie să aibă un șofer care capată dreptul de a transporta călători?

Cum este reglementat transportul suburban sau județean de călători? Tot din Evenimentul Zilei (din data de 16august ) rezultă că Transportul de persoane în cursele județene e sat fără câini, dar și că „sunt trei instituții care reglementează transportul județean: Consiliul Județean (CJ), Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Politia. La prima vedere se pare că există reglementări și instituții care au menirea să controleze respectarea acestora. Realitatea însă pare să fie alta!

De ce nu încercam să aplicăm reglementările privind transportul suburban de călători aplicate cu succes în aglomerările urbane și zonele suburbane din țări dezvoltate din Europa, precum Austria, Germania, Franța, etc., unde este rezolvată problema prin organizarea tuturor sub-sistemelor, într-un sistem integrat de transport public suburban de călători (ÖPNV), care cuprinde, înafarăsistemelor urbane, atât calea ferată cât și pe transportul cu autobuze, cu titluri unice de transport, tarife și programe de circulație pre-stabilite și respectate?

Se pare însă că la noi există grupuri care au interesul să nu se reglementeze clar un astfel de sistem și mai trist este faptul că se pare că au sprijinul unor factori de decizie. Cum s-ar mai realiza câștigurile mari fară ca statul să-și primească cota ce i se cuvine? Bugetul suferă foarte mult din această evaziune dar altora le merge bine! Poate așa se explică și tergiversarea finalizării legii care reglementează autoritate pentru transport public în orașe și zonele lor metropolitane.

Să sperăm că tragedia de la Scânteia va avea ca urmare „apucarea taurului de coarne”, de cei în măsură s-o facă.

SURSA

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top