O barcă mică nu-i suficientă pentru doi,
O vâslă îți ajunge, inima ca s-o-nmoi.
O vorbă bună și un sentiment
Un gest plăpând e un avertisment.
Urmează ceva tandru, ceva năucitor?
E o confesiune spusă la vorbitor.
Care adesea îmi răsună-n minte
Și drastic mă răpune. Nu. N-am cuvinte.
Și când mi-aduc aminte de ce vroiam să fac
În gând mă cert ca prostul și multă vreme tac.
Că dragostea-i anostă, rebelă, ignorantă
Și când pe tavă-i pusă, devine aberantă.
Și vreme lungă-n noapte, adânc eu mă gândesc
Merită oare, Doamne, de ea să ostenesc?
Și îmi răsună-n minte cuvinte grăitoare:
Prieten drag să știi că ea-i otrăvitoare.