Cu toate că vrem sau nu, toți avem în casă (când zic toți, includ toată populația României) un obiect sau orice pe care scrie Made în China. Sunt chinezării? Sunt. Inclusiv marile vedete care susțin sus și tare că se îmbracă de la firma x sau y. Degeaba, brandul este Nike, Adidas, Puma sau mai știu eu ce, dar scrie clar pe etichetă. Assembled în China sau Vietnam. Depinde care mână este mai ieftină. Chinezii, în ultima vreme a început să copieze totul. Investesc o sumă de bani într-un produs original și mai apoi îl redistribuie copiat scoțându-și însutit investiția.
Mă refer aici strict la telefoanele mobile. Ai Iphone ești tare, dar are și Gogu de la colțul străzii Iphone, scrie la fel pe el, are aproximativ aceleași funcții, ba mai mult al lui Gogu are și TV și ține și 2 cartele în același timp. Diferență? Tu ai dat pe el 300$, Gogu a dat pe el 59$. Care e mai câștigat?
Dacă răspunsul este Gogu – telefonul lui nu este original, nu beneficiază de service, poate se strică mai repede decât cel original, dar e 59$, îți permiți să-ți iei altul dacă se strică într-un interval de 3-4 luni în care și-a scos banii.
Dacă răspunsul este cel original – telefonul este branduit de Iphone original, service asigurat, garanție. Se defectează reparat și tot așa. Să se strice? Durează ceva. Fiind brand original eu cred că investiția durează pe toată perioada garanției 24 de luni no problems – deci … avantaj el – Gogu.
Așa-i în tenis.

Aşa este, la unele se merită.