CIUPANEZULArhivă personală, opinii și povești românești puse la punct pentru citire curată.
Mod citire

Drum crucial

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu –
Eu coboram mâhnit din conștiința mea,
Iar El urca surâzător spre ea! …

Și ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucișându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgețile perechilor de ochi ca de-obicei –
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu –
El cobora solemn din conștiința mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea! …

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top