Toata noaptea nesomn, foiala, cald … ganduri, baliverne … Trezirea de dimineata, undeva la 09: 40. Zgomote stridente, ciudate, sacadate. Ies pe hol se auzea dinspre fereastra din capat, cea care are contact direct cu exteriorul. Afara, o masinarie BobCat scotea bordura care trebuia să fie inlocuita. Doamneee … e imposibil asa ceva. Studentul doarme la ora aia mai nene. În fine, adormit mă uit la ceas, deschid laptopul … mă gandesc și o tai la munca. În cap numai zgomote din alea urate. Ajung la munca, bineinteles cu Vank în boxe și mă apuc de treaba, aia, cealalta … termin pe la 11: 00 plec spre casa. Traversez podul de la Semanatoarea și … o masina cu numar de Corp Diplomatic oprita. În ea, doua namile de oameni. Claxona neincetat de când pusesem piciorul pe ceva mai stabil decât podul.
Un pic deranjat, maresc pasul. Ei în urma mea, într-o Nubira albastru inchis tot claxonau. Hmmm … și scoate unul capul pe geam: “- Excuse me, excuse me! We’re looking Carrefour. Can you help us? ”. Doamne … cu mine vorbeau, dar fiind asa rupt de engleza asta, arat mirat cu degetul spre mine și îl intreb: “- Are you talking to me? ” Raspunsul inevitabil s-a dat: “Yes”. Și de-aici incepe aventura. Iese din masina, îi cer un pix și o hartie și incep să le explic. “Turn here, în first intersection take it to the right, then left, next intersection turn on the other side, then you need to follow the markers or you must see the Carrefour. Is on the right.” Acum poate mă intrebati de ce hartie. Pentru ca engleza mea vorbita mai mult incurca decât intelege. Insa din ceea ce scriu, ei inteleg. Plus ca le-am facut și desen. Ce să mai, mă simt altfel deja, am ajutat doi straini să ajunga într-un loc care era la 400 de metri distanta, cu masina. E ceva nu? Și ca să vedeti gandire de roman, îmi licarise mie un led, cum ca ar fi trebuit totusi să-i trimit la Carrefour în Militari.
Vrei să oferi un cadou?
Sper eu ca au ajuns. Ma pricep la dat din maini. Seman cu Raposatu’.