Internaționalul lui Terek Groznîi, Florentin Petre, spune că se simte bine în Rusia, acolo unde echipa este foarte iubită, iar atmosfera de la meciuri e “unică”, însă nu și-a ascuns intenția de a reveni într-o bună zi la Dinamo, dar nu ca jucător, ci ca tehnician.
Florentin Petre s-a născut pe 15 ianuarie 1976 în București într-o familie marcată de iubirea pentru Rapid. Tatăl său era un mare fan al giuleștenilor și îl ducea pe Florentin pe stadionul de lângă podul Grant unde îi povestea despre istoria clubului, îl învăța să îl iubească pe Dan Coe, dar și pe fotbaliștii care jucau atunci în Grant: Nae Manea sau Rică Răducanu. Mai mult, împreună cu mai mulți prieteni, mergea și pe stadionul viitoarei rivale din Ghencea și a fost martorul performanței din 1986 a steliștilor, când aceștia au cucerit Cupa Campionilor Europeni.
Destinul avea însă pregătit un alt club pentru el. În 1988, mama să a aflat că formația Victoria organizează o selecție pentru copii și așa a ajuns în curtea lui Dinamo, acolo unde avea să se nască și cea mai mare pasiune a lui: clubul din Ștefan cel Mare și culorile alb-roșu. În scurt timp, a trecut de la fotbalul în curtea școlii la fotbalul pe terenurile “câinilor”, unde a jucat 6 ani, din 1988 până în 1994.
De atât a avut nevoie Petre să facă saltul la echipa mare, iar la vârsta de 18 ani și 9 luni debuta în Liga I, într-un meci câștigat de Dinamo cu 2-0 în fața Universității Cluj și în care a reușit să și marcheze primul său gol. Din cauza vârstei fragede, în acel sezon a jucat doar 7 partide pentru alb-roșii, iar în anul următor a fost împrumutat la UTA, formație pentru care a bifat 9 jocuri și a înscris 3 goluri.
În 1995 a revenit la gruparea din Ștefan cel Mare și a început să evolueze constant, cu foarte multă dăruire, fapt ce l-a făcut în foarte scurt timp unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai “câinilor”. “Piticul”, așa cum i se spune, a strâns de atunci nu mai puțin de 11 sezoane consecutive în tricoul alb-roșu pentru care a evoluat în 252 de partide și a înscris 42 de goluri, câștigând trei campionate. Sezonul 2000/2001 a fost unul de cumpănă pentru Florentin pentru că s-a îmbolnăvit de hepatita C, dar a și avut un accident la pescuit și a fost nevoit să stea departe de gazon mai mult de un an. Cum un necaz nu vine niciodată singur, l-a pierdut și pe unul dintre cei mai buni prieteni, “unicul căpitan” al lui Dinamo, Cătălin Hâldan, care a decedat pe teren. Când a revenit însă pe teren, a făcut-o cu și mai mare ambiție.
Petre are în palmares cinci Cupe ale României câștigate cu Dinamo în anii 2000, 2001, 2003, 2004 și 2005, precum și o Supercupă a României, în 2005. În cupele europene, fotbalistul a strâns 28 de jocuri și 4 goluri alături de colegii de la Dinamo.
Pe fondul evoluțiilor constant bune de la echipa de club, în mod firesc a venit și prima convocare la echipa națională, lucru care s-a întâmplat în anul 1998. Florentin Petre a debutat în tricoul reprezentativei, la data de 19 august, într-un meci cu Norvegia, încheiat la egalitate, scor 0-0. De atunci și până în prezent, au urmat alte 51 de meciuri sub tricolor în care a și reușit să puncteze de 6 ori. Tot pentru prestațiile de la națională, mai exact pentru calificarea la EURO 2008, fotbalistul a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu, cu “Medalia Meritul Sportiv”.
În anul 2006, Florentin Petre se afla la final de contract cu Dinamo și a primit o ofertă de la campioana Bulgariei, ȚSKA Sofia, pe care a decis să o accepte. Simțea càși-a făcut datoria pentru culorile clubului din Ștefan cel Mare și, după cum îi place să spună, ”doar el și discobolul de la intrarea în stadion au stat mai mult pe la Dinamo”. A semnat un contract pe trei ani, valabil de la 1 iulie 2006 și urma să primească un salariu stagional de 200.000 de euro. La echipa de la sud de Dunăre a stat doar două sezoane, în care a jucat 50 de meciuri și a marcat 21 de goluri, el reușind să câștige titlul de campion în sezonul 2007/2008.
La începutul sezonului 2008/2009, ȚSKA Sofia a fost implicată într-un scandal din cauza problemelor financiare, iar Federația Bulgară de Fotbal a decis, la acel moment, ca gruparea să fie retrogradată, ulterior revenindu-se asupra deciziei. În orice caz, clubul și-a pierdut locul în Liga Campionilor în favoarea rivalilor de la Levski Sofia, moment în care Florentin Petre a decis că e bine să plece: “Am fost sunat de impresarul meu, de domnul Becali, și m-a întrebat dacă vreau să merg la Terek Groznîi pentru că am o ofertă de acolo. Bineînțeles că eu nu aș fi plecat de ȚSKA Sofia dacă nu ar fi fost problemele care au fost, dar asta este. Am avut mai multe oferte atunci, dar m-am gândit să o aleg pe această, sàmerg în Rusia pentru că aici este un campionat puternic”.
Mijlocașul român susține că limba rusă este foarte grea, dar face tot posibilul să fie cât mai bine înțeles, acomodarea mergând mult mai ușor și pentru că a avut alături de el încă doi români, Andrei Mărgăritescu și Daniel Pancu: “Cu limba rusă e destul de greu. Nu pot spune că e un avantaj că am jucat în Bulgaria, pentru că nu se compară bulgara cu rusa. Ar fi un avantaj faptul că antrenorul nostru, Viaceslav Groznîi, vorbește bulgara și așa ne mai înțelegem. Mi-a venit ușor să mă acomodez aici pentru că am avut doi români lângă mine, pe Mărgăritescu și pe Pancu. În afara de asta mai este la echipă și un bulgar cu care eu am jucat la ȚSKA aproape un an și jumătate”.
Imediat cu a ajuns în Rusia, Petre, dar și ceilalți doi români au fost cazați la un hotel luxos, unde li se oferă toate condițiile: “Modul în care locuim noi, cei trei români, este super. Stăm într-un hotel de 4 stele, super dotat. La fiecare deplasare avem la dispoziția un charter, care ne duce peste tot. Ni se oferă condiții bune, pentru că se vrea performanță de la noi. Se dorește foarte mult ca la anul să mergem în Cupa UEFA”.
Fotbalistul de doar 1, 66 metri spune că deși zona în care joacă fotbal, Groznîi, este mai cunoscută pentru conflictele militare în care a fost implicată, acum lucrurile stau cu totul altfel. De asemenea, patronul grupării, Ramzan Kadîrov, care este și președintele din Groznîi, este mai cunoscut pentru trecutul său militar, dar Petre susține că atunci când vine vorba de fotbal, conducătorul este total diferit: “Despre Groznîi se știe mai mult de război, dar ce a fost înainte a fost dat uitării. Acum este totul nou și lumea merge înainte. Știu că se aud multe și despre patronul nostru, dar de fapt el este un băiat extraordinar. Vine mereu la meciuri, are un loc special de unde ne urmărește. Vine mereu și vorbește cu noi, e ca un prieten apropiat, nu avem nicio problemă cu el. La fiecare meci el alege cel mai bun jucător și îi dă o mașină sau o sumă de bani, iar la meciul cu Lokomotiv, când am dat două goluri, am luat eu mașina, dar o împart frățește cu Andrei și Daniel”.
Florentin apreciază felul în care fanii își încurajează echipa, dar susține că atmosfera nu se poate compara cu cea din Liga I, mai ales de la un derby Dinamo-Steaua: “Echipa e destul de iubită, iar la meciurile de acasă vin mereu suporteri și ne susțin frumos. Avem baza de pregătire la 300 de kilometri de Groznîi și mergem la stadion doar la meciuri, nu prea are cum să ne oprească lumea pe stradă. Atmosfera pe stadion e unică, vin suporterii, cântă mereu și sunt alături de noi, dar sincer să fiu nu se compară cu atmosfera din România. De fapt, nimic nu se compară cu un derby Dinamo-Steaua”.
Mijlocașul nu a întâlnit niciun român în timpul pe care l-a petrecut în Groznîi, iar comunicarea cu ceilalți conaționali din campionatul Rusiei se face foarte anevoios, numai prin intermediul telefonului: “Aici în zonă nu mai sunt alți români, suntem doar noi trei, care jucăm la Terek. Cel mai aproape e Florin Șoavă, dar și el e la o distanță de două ore cu avionul. Cu românii care mai joacă în campionatul Rusiei, Cociș, Pompiliu Stoica, ne întâlnim la meciurile directe sau ne mai auzim la telefon”.
Conducătorii formației s-au declarat mulțumiți de parcursul din campionat din acest an, dar în sezonul următor se vrea mult mai mult de la jucători: “Campionatul Rusiei este foarte greu, se joacă frumos și sunt mulți fotbaliști buni, care au și salarii foarte mari. Sezonul acesta am terminat pe locul 10 și pot spune că ne-am atins obiectivul, pentru că trebuia să rămânem în prima divizie. Din câte am înțeles eu, în sezonul viitor se vrea mai mult și vom încerca să tragem și noi la un loc de Cupa UEFA”.
Mijlocașul a remarcat anumite diferențe între mentalitatea din România și cea din Rusia, mai ales la nivelul conducătorilor și spune că tehnicienii sunt foarte apreciați: “În fotbalul din Rusia, antrenorii sunt foarte respectați. Știu că prin România unii se bagă peste ei, dar aici nu se face așa ceva. Antrenorul face tot și doar el răspunde pentru rezultate. Sau dacă un timp nu sunt rezultate, acționarii nu-l dau afară când se strâng la o cafea, mai așteaptă puțin”.
Deși îi are alături pe Andrei Mărgăritescu și Daniel Pancu, Petre afirmă că nu există prea multe locuri unde te poți distra în Groznîi, iar cei trei preferă să stea mai mult în hotel: “Noi nu prea avem timp de nimic pe aici. Știu că în țară se face mare tam-tam dacă un jucător este văzut în club sau mai știu eu unde, dar aici nu știu cum reacționează presă pentru că noi nu mergem nicăieri”.
Clubul Terek Groznîi a fost înființat în 1946, cu numele de Dinamo, doi ani mai târziu și-a schimbat numele în Neftyanik, iar în 1958 a trecut definitiv la numele pe care îl poartă și azi. În 1990, gruparea a fost exclusă din prima ligă rusă din cauza războiului din Cecenia, iar din acel an și până în 2007 formația și-a disputat toate meciurile de acasă într-o regiune apropiată, Stavropol Krai, mai exact în orașul Pyatigorsk. Înaintea începerii sezonul 2008/2009, clubul a primit acceptul Federației Ruse de Fotbal să joace meciurile de pe teren propriu în Groznîi.
Formația celor trei români a câștigat Cupa Rusiei în 2004 și a terminat pe primul loc în liga a ÎI-a rusă în același an, dar din cauza războiului din zonă nu a fost primită în prima divizie. Au mers totuși în Cupa UEFA, acolo unde au trecut de polonezii de la Lech Poznan, dar au fost eliminați în primul tur al competiției de elvețienii de la FC Basel.
Au revenit în cele din urmă în prima ligă rusă în anul 2007, atunci când au terminat pe locul secund în Liga a ÎI-a, iar în primul an de la revenire au reușit să termine campionatul pe locul 10, cu 35 de puncte, după disputarea tuturor celor 30 de etape ale campionatului.
În încheiere, Florentin Petre a vorbit și despre viitor și exclude varianta revenirii în România ca jucător, dar spune că visul său este ca într-o zi să pregătească formația să de suflet, Dinamo: “Ca jucător nu mă mai întorc în România, dar mi-aș dori foarte mult să revin ca antrenor. De fapt, un vis foarte mare al meu este ca într-o zi că fiu antrenor la Dinamo. Ca jucător am realizat performanțe foarte frumoase și mi-aș dori să fac aceleași lucruri și din postura de tehnician”.
Până să revină în iarba stadionului din Ștefan cel Mare, acolo unde a cunoscut cele mai mari performanțe din carieră, Petre trebuie să își ducă la bun sfârșit contractul cu Terek Groznâi. Își dorește cât mai mult de la experiența din Rusia și joacă cu gândul de a antrena pe Dinamo, acolo unde poate va ajunge să îl pregătească și pe fiul său Patrick, care joacă la grupele de juniori ale grupării din Ștefan cel Mare.