Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea…
O noapte plouă-n cinstea mea…
O noapte plouă-n cinstea ei…
Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!
A plecat? …
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea –
A plecat altcineva! …
Dar cine-a fost nu știm nici noi! …
Știm doar c-am găzduit-o amândoi
Și-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu așa a vrut! …
Că șase săptămâni în șir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărțit…
Și le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei –
Parfum de trandafir! …
A stat cu noi,
Și-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca două mâini într-un manșon.
Ca două flori de crin pe un blazon! …
Și totdeauna-am fost așa –
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea…
Și totdeauna-am fost la fel –
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Și, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Și se-ntregea
Cu fiecare dintre noi! …
Și totuși…
Iat-o c-a plecat! …
De ce-a plecat? …
Nici Dumnezeu nu știe! …
Știm doar atât –
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum! …
Și norii plini și grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum! …