În seara asta, după rondul de seară și evenimente destul de nasoale cu vizite la medic, am ajuns și acasă. Dacă o pot numi așa. Am aflat pe drum de ceea ce avea să-mi sfâșie total inima. S-a sfârșit ca o iubire nebună, în care 12 ani am crezut. Am crezut că se poate altfel, am crezut că putem face legea ca altădată pe teren … dar nu … de data asta nu am putut deloc să trec pasibil peste acest lucru. Am luat bătaie pentru ea la Buzău, am mers în țara după ea … în ultimul timp o bănuiam de șpăgi date (asta pe bună dreptate). Însă tații ei vitregi au omorât-o de tot. Gloria ei a fost pierdută, de data această mai rău ca altădată. De 20 de ani nu și-a atins obiectivul, de 20 de ani încearcă, de 20 de ani nu are noroc. De tot atâția ani nu s-au investit sumele de bani pe care le vehiculau la fiecare început al ei de competiție. De fiecare dată, fiecare din cele 11 părți ale ei achiziționate au făcut din ea un jeg. Acum era momentul răzbunării. Prea mulți am iubit-o, puțini o iubesc și prea puțini o vor iubi.
Da, este vorba de EA, echipa noastră, Dinamo. Alături de ea am simțit toate stările posibile. Azi, cei care o compun trebuiau și încă trebuie să simtă același lucru. Vor performanță … le dăm performanță … la 100 de metri garduri. Trebuiesc bătuți de tot salariul pe care și-l iau. Probabil nu e vina lor, e vina conducătorilor … e o vină pe care ne-o asumăm și noi, cei care o iubim.
DINAMO TE-AM IUBIT, TE IUBESC ȘI TE VOI IUBI! Pentru mine ești mereu numărul 1!
Later edit (Post Scriptum):
Merci mult