Minciuna are picioare scurte

Aleg mereu doar câte un gând, dar dintr-o mie
Din clipa-n care te-am văzut și până acum
Și n-am crezut vreodată c-o să fie
Făptura mea făcută ca praful de pe drum.
Să nu o iei ca vină, doar soarta e așa
Împrejurările te vor convinge că nu mint
Mai bine ai fugii departe, mai bine ai pleca
Te voi iubi mereu și să nu fii cu mine, asta simt.
Așa mă resemnez și dacă vrei doar du-te
Nu sunt nebun să lupt cu morile de vânt
Ai grijă doar cum fugi, picioarele-s cam scurte
Și nu pot ține pasul cu gândul meu bolând.

Mai bine tac și nu te amăgesc cu vorbe
Și-ți dăruiesc ce am mai scump și mai de preț
Doar fapta mai rămâne ca ființa ta s-aprobe
Precis am să ajung a altora dispreț.
Mintea să nu ți-o încarci cu fapte de la mine
Nu pot să-ți dăruiesc mai mult de dragoste
Am fost doar un amant și te-ai simțit doar bine
Să nu mă mai iubești că sânt o pacoste.
Iar nopțile de vară și toamnă petrecute
Și promenade lungi mereu sub clar de lună
Au fost urâte, seci și mult prea neplăcute
Nici nu mai mi-amintesc chiar te-am ținut de mână?
Nimic nu se repară, e totul dărâmat
Au fost niște fantome, o simplă închipuire
Și pașii pe alei prin parc pe-unde au călcat
Au fost spălați de ploi, nu e nici amintire.
Nici frunze n-au fost verzi, nici n-au căzut din pomi
Căci pomii sunt golași așa au fost mereu
Defapt nu sunt alei sunt doar niște minciuni
N-au fost nici flori de tei și nici un curcubeu.
Acele simțăminte când buzele te dor
Nu sunt de la săruturi lascive și prelungi
Nu ești îndrăgostită doar te-ai lovit și plângi
Unde să nu mă întrebi, precis habar nu am
Și ai să zici că-s rău nebinevoitor
Acum mă duc te las, mă duc să sparg un geam
Acasă, da, la mine, cel de la dormitor
Să se aerisească că este parfumat
Mirosul nu mai iese și nu mai pot dormi
Iar noaptea când adorm în blestematul pat
Am două trei coșmaruri și multe insomnii
Și să mă mut am vrut, dar cine a venit
Mi-a spus că e o casă umplută cu păcate
Și sunt două fantome care s-au aciuit
Și fac la dragoste… și sunt și dezbrăcate
Apoi surpriză mare când chipul mi-au văzut
Cu stânga împrejur și pas de defilare
Așa de repede plecat-au și am vrut
Doar o cafea să bea ‘n-ainte de plecare
Atunci așa surprins de groaza lor fugară
M-am dus ca să mă uit în singura oglindă
O știi, cea de pe hol, urâtă și murdară
Când colo ce să vezi să nu te mai surprindă
Era doar o fantomă urâtă și cam tristă
Avea un zâmbet larg și-o lacrimă pe față
Ținea ceva într-o mână parcă era batistă
Cu monograma ta și-o floare plângăreață
Și s-a uitat la mine în ochi m-a și privit
Am inceput să râd, dar cruce mi-am făcut
Și când să termin crucea pe față m-a plesnit
Când să îi spun ceva și graiul mi-am pierdut
Mi-a spus atunci așa că jumătatea lui
Stă undeva și plânge și nimeni nu o vede
Să caut și să fur din patul ei un cui
Apoi să îl aduc că nu are ce pierde
Și cuiul o să-l bată să poată agăța
Pe celălalt perete jumate de oglindă
Că-n ea se oglindește mereu fantoma ta
Să-i poată alina durerea-i suferindă…

Golea Nicolae – Motto: “Nu spune niciodata ca este prea tarziu” 11 Noiembrie 2007

Cuvinte cheie: adio! , cautare, Poezii, sentimente