Moaștele Sfântului Dumitru

Astăzi, grăbit merg spre locul de muncă și optez să o iau prin centru. Tare neinspirat, eram și cu taxiul. La Patriarhia Română boxele date la maxim și se auzea un soi de cântec bisericesc să-și țină enoriașii care stăteau la coadă încă vii. Toți așteptau să pună mâna pe moaștele Sfântului Dumitru, nimic în neregulă cu asta, însă erau majoritatea țigani, cerșetori și prefăcuți. Prea puțini dintre ei erau mai români. Se călcau în picioare în apropierea raclei. Coada era până în Ferentari, jandarmii creaseră între ei spații, astfel încât coada era fragmentată pentru o mai bună supraveghere.

Eram în taxi, aparatul mergea, noi nu ne mișcam din loc până mă deștept și iau un tramvai fix până la muncă. Se mergea foarte prost, era și o oră de vârf. Urc în tramvai și acolo cerșetori și tramvaiul plin de credincioși care se lăudau că au stat 10 – 12 ore în picioare și că se simte așa de bine de când a pus mâna pe moaște … Și în capătul tramvaiului se aude: “Oameni buni cu suflet bun …” și 3 voci care îl sfătuiesc să tacă și să se ridice în picioare că știe să meargă. Încep înjurături, urlete, din cele sfinte se trecuse în tabăra celorlalți. Amenințări, telefoane, înjurături țigănești și aberații gen: “Dacă nu mă crezi mă duc să-mi iau droguri din Ferentari, că cu 50 de euro îmi fac supradoză … ” sau “Nevastă trimite-l mai repede pe Nicu cu băieții după mine că am probleme cu românii” (bineînțeles într-un dialect țigănesc aproape ursăresc).

Ajungem la stația din fațaElectromagneticași îl văd pe cerșetor cum o rupe la fugă în spatele tramvaiului mâncând Pământul și mai se și lăuda în tramvai că nu poate merge.

Oameni de genul ăsta se găsesc la tot pasul și oameni că cei 3 care au avut curajul să zic așa să comenteze pentru că îi deranja mai rar.