Cine, de la Dinamo, mai are și alte argumente, decît banii?
Fotbaliștii sînt doar prin excepție niște minți luminate. Nimeni nu discută condiția mentală a fotbalistului. Ar însemna să amorseze un subiect social îngrijorător, care nu prea are soluție. E mai bine pentru toată lumea ca fotbaliștii să fie foarte inteligenți doar în arenă. Și în alte confruntări atletice se cîștigă banii cu găleata, dar în box, în luptele din categoria “sporturi extreme” și în fotbal relația cu cîștigul e la jumătatea distanței dintre sclavie și șantaj..
Tot ce declară de ani buni încoace fotbaliștii români, la promovările în echipe mai mari, la transferuri, înainte de meciuri, după meciuri, în situații conflictuale și, în general, cînd sînt solicitați să deschidă gura, sînt vorbe goale și proaste, niciodată filtrate prin gîndirea proprie. Spun și ei ce au auzit că zic alții și ce le impun șefii să spună. Repetă, ca niște papagali, frazele calpe ale unor patroni, nu cu mult mai deștepți. Poate mai deștepți în afacerile cu betoane, vinuri și butelii, dar în rest indivizi limitați și trufași, convinși că trabucul, ochelarii negri și mașina scumpă îi fac mai marii țării și lorzi cu dispensă de studii.
Pulhac, Torje, Ropotan și Lucian Goian au devenit un caz național datorită primitivismului pedagogic al șefilor lor. Clubul a ratat prilejul de a-i trezi, nu din beția cu vin, ci din otrava mult mai rea a ideii că, uite, au ajuns cineva fără școală, fără cei șapte ani de acasă, ignorînd legile, fiscul și urbanitatea. Era ocazia perfectă ca nucleul de infantili să fie întors spre cauze mai bune, printr-o discuție relaxată, dar conținînd un angajament moral mai sigur decît unul de contract. Patronii însă au dat cu bîta, fiindcă alt instrument psihologic n-au ținut niciodată în mînă.
Ce-i de așteptat în relația dintre niște tineri care se exprimă numai cu crampoanele și niște finanțatori care se exprimă numai cu forța? Scîntei, resentimente, umoare rea. Cine e persoana de la Dinamo care mai are și alte argumente decît banul? Ce altceva știu să aibă din banii lor, mulți și mai degrabă nemunciți, alde Pulhac, Torje, Ropotan și Lucian Goian decît ce au văzut că au toți fotbaliștii: curve, beții, mașini de neamuri proaste și celulare cu diamante? La banii pe care-i cîștigă de la douăzeci de ani un fotbalist de prima ligă, acesta n-are nici o șansă de a scăpa cu mintea întreagă la treizeci. Scapă doar cei care au veghea unui tată sau prietenia unui antrenor lucid, fără acrelile tîrzii ale meseriei.
Ar trebui făcută statistica ratării din fotbalul românesc, ca să vedem că și aici suntem fruntași, nu numai la cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor.