“A doua zi un sunet groaznic o trezeste pe Rose, era sunetul unui ceas antic cu pendul ce se afla deasupra patului, speriata se trezete repede, era 8: 45 dimineata, ciufulita toata se uita langa ea, Matt nu era, pe masa avea un biletel “Buna dimineata Rose! Sunt plecat, vorbim diseara”. Sta și se gandeste un pic ce-o să faca, stia ca trebuie să-și gaseasca de munca, se imbraca repede, își ia rucsacul și se duce să-și cumpere ziarul, la anunturi de locuri de munca nu erau decât “Caut fete pentru videochat, caut brutareasa, caut față în casa, și la sfârșit cautam vanzatoare la anticariat” noteaza repede numarul și suna, cel de la capatul firului îi spune adresa, Rose ia un tramvai și se indreapta spre locatie. Ajunsa în față unei case vechi, nationalizata, se uita asa … pierdut inainte să intre, locul avea un iz de vechi și inca de la intrare te coplesea frumusetea gradinii verzi, plina de flori și copaci, pe alocuri umbra lor te racorea de caldura verii, cu pasi timizi ajunge într-un final la usa, bate usor, și deodata o voce de batran se aude “-Intrati domnisoara”, “-Buna ziua, -Buna ziua, -Sunt față de la telefon, am venit pentru interviu, îmi caut un loc de munca, -Da, dar nu sunteti cam tanara să munciti? –Nu, de ce as fi? Consider ca am varsta necesara să muncesc. – Dar experienta aveti? –Nu…din păcate nu am, dar pot invata! ” Sta batranul pe ganduri și îi spune lui Rose, “- Bine! Esti angajata, de astazi o să trebuiasca să vii aici în fiecare zi mai putin duminica și o să te ocupi de vanzarea cartilor, clienti multi nu avem deci nu o să fie mare osteneala, speram să te descurci.”
Rose incepe să-și caute de treaba, cartile nu prea erau aranjate, erau acoperite de praf, și puse de-a valma nici nu prea reuseai să le distingi unele de altele, le da jos una cate una și incepe să le stearga de praf, de sub praful gros se aratau nume interesante de carti, una mai ciudata decât alta, care parca te imbiau să citesti.
Reuseste să aseze o buna parte din ele și decide să ia o pauza, se aseaza pe un scaunel și vede jos aruncata sub raft o carte maron, cu copertile indoite și cam subtire, se apleaca și o ia în mana, era cu spatele, nimic interesant, o intoarce, “Vis de vara, toamna lina”, interesant, cartea avea vreo 200 de pagini, nu era mare, și clientii nu veneau, munca era pe terminate, se aseaza jos langa scaun și deschide cartea “…. Trebuie să recunosc ca Iulia își fracuse o intrare de zile mari în viata mea “ asa incepea cartea, și incepe Rose să citeasca rand cu rand, inceputul era cam bizar insa cum citeai parca intreaga carte te cuprindea în paginile ei și îți tinea mintea prizoniera acolo până la ultima pagina.
Rose era fascinata, citea cu o sete în privire, și pagina cu pagina savura cartea, cate un zambet i se citea pe față, uneori era incruntata, se facuse una cu personajul, se regasea în el, macar atat putea să faca, o carte și un desen la miezul noptii erau lucrurile care o faceau fericita.
Trecusera vreo 4 ore, incepuse să se intunece de-acum iar Rose era spre ultimele pagini ale cartii, abia astepta să termine insa nu vroia să piarda niciun detaliu care i-ar putea strica povestea, era ca un copil ce se bucura de jucariie sale.
Singura pe lume, cartea era singura ei alinare, pentru ca în carti putea să fie cine vrea, putea să aiba familia mult dorita, iubitul pe care îl astepta mereu, în carti ea era o eroina fericita ce traia într-o lume altfel, cartea era singurul mijloc prin care ea evada de lume și se refugia pentru un oarecare timp.
Carti…carti…și iar carti, cine mai citeste carti în ziua de astazi? Insa ea citea, ea era altfel, nu urmarea programele de la televizor ci prefera să citeasca, uneori nu avea banii necesari pentru a-și cumpara cate carti vroia intrucat un roman consacrat cu mai multe volume, cartonat și de colectie costa destul de mult iar banii ei erau limitati, asa ca un anticariat era perfect pentru asa ceva.
Ajunge la ultima pagina “ –Te iubesc, dragostea mea, i-am soptit usor la ureche în ritmul egal al rotilor de tren, Cred ca soapta mea o trezise pe Eva. Te iubesc, te iubesc, te iubesc…Cercul se inchisese. Și-atat! ” acestea erau ultimele cuvinte, Rose inchide incet cartea și pe față incep să i se zareasca cateva lacrimi, ea era mai sensibila, plangea de la orice, până și de la o “banala” carte, ar spune unii, insa pentru ea era mult mai mult, uneori o coplesea singuratatea și citind mai uita cine este, uita ca nu are pe nimeni și ca lumea asta parca nu a fost facuta pentru ea.
Odata ce inchidea cartea se intrista, stia ca trebuia să revina la realitatea de zi cu zi, la viata ei de care nu putea să fuga, trebuia să fie Rose și-atat, de multe ori și zambetul care i se zarea mai mereu pe față nu putea rezista tristetii și gandurilor care o copleseau.
Se uita la ceas, era 22: 30, batranul deja plecase, cred ca îi spusese ei să inchida magazinul dar cum ea era distrasa de carte nu auzise, inchide magazinul și porneste spre casa lui Matt, era un pic trista….”- Unde mă duc acum? Nici casa mea macar n-o am…Locul meu unde să mă refugiez, sunt prizoniera în lumea asta multa”
Fuge să prinda ultimul tramvai, și într-un final ajunge la Matt, descuie usa și o voce din umbra se aude “- Rose tu esti? – Da…eu sunt, – Unde ai fost??? M-am gandit ca ai plecat și ca nu te mai intorci, – Pai stii, am fost…” Va continua.
Morala: În lumea în care traim oamenii nu mai citesc, în loc de o carte prefera să citeasca un referat de pe internet, cartile nu trebuie privite ca antichitati și lucruri de demult uitate, o carte buna pentru cateva ore pe zi te transforma, macar te ajuta să evadezi putin din realitatea de zi cu zi și te relaxeaza, incercati și voi, va recomand cu drag!
Vrei să oferi un cadou?
Astazi se face. Astazi.