Chiar dacă totul doare. Se poate. Și chiar dacă uneori nu mai suport, dau un mesaj și cad ca mort. Și plâng, nu-mi este frică, recunosc! Mi-e dor, tac, plâng, mă pierd în altele, … nu mă omor. Și încă sper, speranța moare ultima. Și amintirile mă dor. Ajut, și ajutat mă vreau în viitor. La bătrânețe oare rănile mai dor? Și la durere fizică voi rezista, dar oare ce va face inima? Se-alină iar cu lacrima? Și-mi tremură în mână telefonul și-aștept … nimic! nu-i momentan odorul. Aștept … că așteptarea-i viitorul.
Și-n cameră se simte un parfum îmbietor, și amintirile mă năvălesc ușor. Și-o lacrimă îmi udă-ncet obrazul. Cu amintiri îmi șterg acum necazul și-aștept speranța să-mi alunge vraja.
Nu vă speriați nu am înnebunit! Sunt același eu cu răbufniri. Din când în când. Doar d-asta e blog.
Vrei să oferi un cadou?
Agonie, extaz … nu-mi mai dau seama exact prin ce trec. Sentimentele sunt bulvesate complet. E greu sa-mi dau seama cum si ce fel. Dar toate au un sfarsit.