
Pe drum conversație. Că toți trebuie să trăiască, toți suntem egali ăștia cu mașinile mici. Mai facem greșeli întraficcă totuși suntem egali. Acum ce vrei, și ăla trebuie să mănânce, și tu și eu. Eu aprobam tot ce zicea până când unu ne-a tăiat urât fața și el nu a schițat nici un gest. Nici un claxon. Nimic. Și-atunci am început și eu, i-am înșirat o grămadă și el pe toate le-a anulat cuexplicațiiplauzibile. Un om foarte la locul lui, cu 6copiiacasă și nici măcar cu domiciliu în București. Stă în chirie cu unul din copii care învață la facultate în București.
Un om cu familie, care nu are pretenția să muncească pe ceea ce a terminat el și care mi-a zis că indiferent de ceea ce se întâmplă cu România, el o va lua de la capăt oricând. Nu-i este frică de muncă, nu e o umilințămuncade jos, pentru el importantă este familia.
Și uite așa mi-a închis clonțul până în Regie, asta se întâmpla undeva pe la Cișmigiu. Și în tot acest timp am fost cuochiipe aparat, care a făcut până în Regie fix 12 lei. Cu încredere voi apela la unul ca el oricând, sau chiar la el când mai vin de-acasă și am nevoie de un taxi. Nu măgării, nu vrăjeală multă. Lecții și corectitudine cum rar mai întâlnești printre taximetriști.