
Mai precis și exact pe trafic.ro, acolo l-am găsit. Era chiar deasupra mea. Am intrat, am citit, mi-a plăcut. Am mers la începuturi și am aflat o grămadă despre persoana lui și am continuat să-l citesc pentru că își păstrează mereu verticalitatea în ceea ce scrie și felul cum scrie îl face mai aparte. Am găsit în el o persoană asemănătoare mie. Însă nu credeți voi acum că-l laud. Mai dă câteodată și cu mucii prin fasole și apoi se șterge, dar merge.
Acum să vă explic în graiul meu muntenesc ceea ce înseamnă acea fotografie. Păi ăla cu cap albastru sunt eu și am la picioare întreaga blogosferă românească (aș vrea eu … în vreo 2000 de ani așa) și ăla este blogocilindrul lui Naicu. După cum vă dați seama, lumea din blogosferă, reprezentată prin săgeți scrie care cum și-ncotro să capete câțiva vizitatori, blogocilindrul își păstrează verticalitatea => coafura rezistă. Părul meu flutură-n vânt precum pleata lui Băsescu pe aeroport, gâtul mi se sucește … alerg către blogocilindru totuși, el încă rezistă. Și-uite așa, am îndrăgit persoana din spatele blogului, puțin câte puțin. E la fel ca mine, dar totuși un pic diferită. Îmi place cum scrie și despre ce scrie (mai puțin alea cu melodiile și cu hieroglifele alea) și-mi place cum cântă.
Și că să-nchei pe un ton suav avem următoarele versuri dedicate concursului de pe blogocilindru:
Nu demult descoperit,
Acest concurs deloc tâmpit
Atenția mea a captat,
Și în finală am intrat.Și sper la un coi aurit
Deloc grăbit.
Poate în viitor …
Din el, și la copchil auritor.
Să nu credeți acum că în feedreader există doar el ar fi culmea.

[…] ale finaliştilor sînt deja gata. Le dăm publicităţii în ordine alfabetică: – Automate cafea [aici] – Costin [aici] – Luizica pisilica [aici] – Mitzu [aici] – Sufleţica […]