CIUPANEZULArhivă personală, opinii și povești românești puse la punct pentru citire curată.
Mod citire

Lucian Bute

Nu prea sunt un fan al boxului, dar aseară, dacă tot nu mergeau cum îmi plăceau mie site-urile de care mă ocupam și mi-am mai făcut ceva de treabă pe-acolo, am ajuns pe b1 tv unde se difuza o mare gală. Ulterior am aflat de la invitații din platou că urmează să se bată și românul nostru Bute. Era vreo 04: 10 când am ajuns la ei și deja erau alte meciuri din gală, dar după ceva timp, au început să se difuzeze numai reluări. Gala se terminase mai devreme decât anticipaseră. Boxeri buni, care și-au făcut adversarii TKO.

Și-aștept eu cu sufletul la gură să văd pe viu cum Bute și termină adversarul. Și stau și aud comentariile aberante și presupunerile celor din platou care erau căpiați de somn și-l văd cum și îngenunchează adversarul pentru prima oară. Am văzut pentru prima oară cum un omlovitla ficat cade secerat. Nu credeam până nu am văzut.

Vreau ca următoarea luptă să fie în România, vreau să mă duc să-l văd pe Bute pe viu, vreau să dau mâna cu el să-i simt forța cu care și doboară adversarii.

P. S.: Prima oară în viața mea când am dat mâna cu un sportiv a fost la meciul Dinamo-Steauacând am datnoroccu Florin Prunea, pe-atunci portar la Dinamo. Cred că m-am lăudat vreo2 lunicu chestia asta. Dar cel mai mult mi-a plăcut sentimentul pe care l-am avut când am simțit o mânăsuperfină, ca de domnișoară.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top