Da, de duminica asta, în fiecare duminică o să aveți parte de câte un episod din viața mea. Asta nu înseamnă că sunteți toți interesați, dar așa simt eu că trebuie să fac. De ce? Pentru că nu este deloc umilitoare și nu vreau să mă ascund după nu știu ce imagine de mare blogger. Nu sunt și nu voi fi. Ăsta este un jurnal și așa va rămâne. Dacă pot scoate bani din el bine, dacă nu am proiecte și voi mai avea. De ce imaginea de alături? Pentru că asta făceam în clasa I-a.
Dar să începem povestirea clasei I. Era în toamna anului 1993, aveam 6 și 10 luni, am început cu o domnișoară învățătoare foarte de treabă și căreia îi mulțumesc din suflet pentru că m-a învățat tot ce știu. Eram un copil model sau asta trebuia să arăt că sunt, înalt pentru vârsta mea și plinuț, așa am fost dintotdeauna. De ce model? Pentru că mama avea și are în sat un statut. Este educatoare. Tata lucra la un abator din localitatea vecină împreună cu majoritatea satenilor, până în 1994 când s-a desființat. Meseria de bază: frigotehnist.
Eram clasa I și nu aveam voie să fac mai nimic ieșit din comun, toți o cunoșteau pe mama și până să ajung acasă de la școală mama afla, la fel și tata și îmi luam bătaie. Da, bătaie și nu am murit, nu sunt handicapat, nu sunt retardat mintal. Am învățat, cât de cât și aveam concurență. Și acum îmi aduc aminte de colegii din clasa I, între ei se număra și unul care venise de la București să stea la bunici, părinții lui lucrau și nu aveau timp de el.
De fiecare dată când plecam de la școală, un drum de vreun kilometru care îl parcurgeam de obicei în cam 10-15 minute singur, dimineața, îl făceam într-un timp dublu cu colegii mei. Vorbeam despre o grămadă de lucruri, jucării, desene și FOTBAL.
În clasa I am fost cuminte și când am terminat anul școlar de 4 trimestre am primit premiul ÎI și recompensa vreo 2 cărți. Dar îmi era ciudă pe cel care luase premiul I, eram prieteni buni și el avea și coroniță. Părinții mi-au luat atunci primul meu ceas de mână. Era un Casio, electronic care avea și alarmă. Vă dați seama ce încântat eram? Eram singurul din clasă care avea ceas electronic cu alarmă.
Aveam 7 ani, nu știam cum stă treabă cu CAP-ul, cu pensiile cu pământul. Nu știam cum e cu serviciul. Știam doar că tata aducea în fiecare seară de la abator cârnați, salam, ciorbă și resturi pentru porci, dar s-a oprit într-o zi și nu a mai adus nimic, nici măcar nu mai pleca de acasă. Atunci am făcut o poznă mare cât mine la vremea aia. Și-acum e grav ce am făcut. Mie îmi plăcea să mă joc cu focul și am dat foc la șira de coceni de la o vecină care avea grijă de noi când eram mici îi spuneam și îi spunem bunica. Mi-am luat o bătaie destul de gravă și pedeapsa maximă. Fără TV.
Cea mai mare bucurie era când venea unchiul de la Căzănești să ne ia la el să ne jucăm cu verișorii noștri. Ei aveau mai multe jucării ca noi și era altfel. Nimeni nu ne certa dacă făceam vreo poznă.
La 7 ani am aflat că Moș Gerilă era de fapt Moș Crăciun și l-am văzut pentru prima oară în viață mea. Eram super încântat. Vărul meu și frate-miu au început să plângă când l-au văzut, iar eu m-am blocat complet.
Nu-i adevărat. Mai durează până plagiez de la tine.