Textul original
Pierdut în spațiul temporal, eu stau pitit departe. Zăresc luna cu umbrele ei jucăușe în luciul apei. Mi-e teamă să o privesc direct. Dacă îmi fură privirea? Te-aștept… tu nu vii. Mă amâni și mă amâni. Nu-mi răspunzi la telefon. E greu, a fost greu dintotdeauna cu tine. Încerc să fac totul însă nu fac nimic. Am făcut ceva oare? Aștern pe hârtie gânduri, versuri și ceva legat de Univers. Merg la local dar parcă nu mai e așa cum era cu tine. Chelnerul mă întreabă dacă servesc ceva. Luna îmi zâmbește, stelele își continuă jocul.
Tu nu vii, ești departe. Sufletul strigă, ploaia amplifică sentimentele. Plouă, îmi place, ca întotdeauna. O atmosferă super, pe fundal o melodie. Melodia noastră pe care de data asta o ascult singur. Îmi umplu nările cu parfumul unui trandafir albastru, cel care ți-a plăcut dintotdeauna. Ești departe… departeeee, departeeeee. Încerc să-mi înving teama și privesc luna direct, norii se dau la o parte, stelele ce o înconjoară îmi șoptesc ceva, nu înțeleg. Mă duc mai aproape, mai aproape. Luna îmi spune că și tu o privești. Măcar așa suntem aproape. Da!
Interpretare
Este unul dintre textele unde așteptarea nu mai este doar sentiment, ci și decor, ritm și formă de blocaj.