Ați cultivat și vîntul și furtuna
Și n-ați avut măcar un lucru sfînt,
Ce iese după voi v-a fost totuna
Ați ofensat și oameni și pămînt.
Nu v-a fost milă nici măcar de mame,
Ați aruncat idei în pușcării,
Voiați să moară patria de foame
Și, dacă-ați mai putea, ați mai voi.
Ați ars cuvintele limbii române
Pe ruguri de-mprumut, duhnind urît
Din câte trei ciobani aflați la stîne
Voi pe toți trei rîzînd i-ați omorît.
Nu v-a fost greu și nu v-a fost rușine
Să măcinați ținuturi și statui,
Voi, fii ai pustiirilor străine
Prinți sumbri ai domniei nimănui.
Trădînd pe Basarabi, pe Brîncoveanu
Ați încercat să stingeți acest neam,
Voi v-ați vîndut și inima și lanul
Și cifru-n care noi ascunsu-ne-am.
Ați îndoit lumina țării dreaptă
Și ați murit visînd-o în noroi,
Iar azi când nici mormîntul nu vă rabdă
Mai reveniți în lume ca strigoi.
Voi, care cu o furie dementă,
Sfidînd istoria acestei țări
Dăduseți România în arendă
Închiriind-o celor patru zări,
Ați dus în capitalele străine
Acelor ce și azi valeți plătesc,
Pămînt de-al nostru, soclu de suspine,
Și-ați dus chiar subpămîntul românesc.
Coșmare țin pe cer această noapte
Și voi mai apăreți din când în când
Când vă aruncă gropile urlînd
Că nu mai pot nici ele să vă rabde.
Însă acum, când șansă nu mai este
Să vindeți patria, bătrîni strigoi,
Voi ne salvați de sumbra-vă poveste
Vînzîndu-vă din viciu, voi, triștii, între voi.