E ca și cum, am fi ajuns prea tarziu la petrecerea de revelion. Am sosit în piata după ce totul a luat sfârșit și, inainte de a ne dumeri asupra realitatii, razele diminetii ne-au ascuns stelele, lasandu-ne descumpaniti pe bulevardul pustiu și plin de gunoaie… Stai așezat pe bordură, cu mâinile încrucișate pe genunchi și privești în gol, în timp ce vântul adună dopurile de șampanie și paharele de plastic. O etichetă zburătăcită îți îmbrățișează pantoful. Te uiți la ea și vezi artificiile colorate, desenate frumos și nu poți decât să-ți imaginezi cum ar fi fost… dacă ai fi fost și tu acolo… și oftezi. Îți amintești revelionul de anul trecut, petrecerile reușite din anii trecuți și cumva, cauți o soluție, încerci să găsești o scăpare, să faci ceva… să nu fi ratat așa un eveniment.
Dar nu mai ai nici o șansă. Totul e deja istorie. A fost scrisă, ceasul deja numără orele trecute de atunci. A început o nouă zi, un nou an, iar tu.. ai ratat startul. Nici măcar răsăritul de soare nu te mai încântă. Mergi ezitând printre resturi și cauți un punct de sprijin, o consolare… și nimic. Te uiți în zare, în lungul bulevardului, și nimic nu-ți incită privirea. Totul e șters, descumpănitor de pustiu. Te simți ignorat, simți că tristețea ta e doar un alt gunoi în calea vântului.
Debusolat, te retragi acasă, dar parcă totul e străin și aici. Nu ai somn și nimic nu-ti poate anima trăirea. Te așezi în pat, cu mâinile sub cap. Simți perna strâmbă cum se sufocă sub greutatea ta, patul scrâșnind respingător… Dimineața își trimite umbrele pe tavan în forme grotești. Privindu-le, îți imaginezi fantasmele copilăriei și încet, te lași copleșit de gânduri negre…
Parcă ești într-o pădure, fugărit de fiare. Te ascunzi după tulpini, în timp ce inima începe să-ți bată energic. O mașină pare să treacă pe stradă… o auzi? Sau e un grohăit din pădure? Pe nesimțite, ai adormit. Somnul zbuciumat te afundă în pernă, sub pătură. Te zvârcolești, cearșaful se încurcă sub tine, începe să-ți incomodeze mișcările, iar tu deja trăiești coșmarul. Nu te mai poți mișca, transpiri, simți că te sufoci.
În pădure, stratul de frunze moarte pare umezit. Fugi fără să știi încotro și din neatenție, aluneci, iar în cădere, pământul cască prăpastie sub tine și pare că te înghite… Te zbați, tresari și deodată sari din pernă, realizând că a fost un vis… Revii la marginea patului și așezat în fund, stai cu capul în palme. Brusc, în minte îți încolțește o speranță nesigură… ce zi e azi? …și începi să speri! Îți arunci ochii spre calendar, spre ceas… dar nu. Azi e prima zi de după revelion, iar tu ai ratat petrecerea.
Preluat de aici.
Acum cred ca o sa devin si eu imun la astfel de faze.