Doamne miluiește

Cum de fiecare dată am câte o refulare pe la locul de muncă, azi dimineață am început să cânt ce-mi trecea prin minte. Respectiv m-am trezit cântând „Doamne miluiește” pe holurile firmei. N-ar finimic rău, dar fără să știu, o delegație americană venise în inspecție pe-aici să vadă cum stau lucrurile. Criză economică? Muncă? Frecat mentă? Și eu, cântăm cântece bisericești nas în nas cu el. Și-aud: „Who’s this man and where he works? ” Eu distrat, cum rareori sunt, răspund: „La Avântul Prăbușirea sunt, director de vânzări și… „

Și m-a luat de-o aripă șeful și a început mascarada. Ăla e cutărică din America, ăla face, ne dă afară de-aici, taie spânzură. Și m-apuc de treabă mea boscorodind că mi-a stricat și buna dispoziție cu care venisem la muncă. Și hop, în sală de mese, vine șeful cel mare și încep și eu: „I’m sorry for the noise maded on the floor, earlier, I was… ” „Good voice you have boy, You can be an artist or maybe a priest. ” Și a început să râdă întinzând mâna către mine. „Hi, i’m Phil” „Cristian, îmi pare bine! ” Și a plecat așa cum venise, vorbind și râzând. Să-l fi binedispus?

Să nu mai zic că toți cei din sala de mese deja ieșiseră ca șobolanii din incendiu. Pe la ora 13: 00, iarăși, cântam în magazin fix:

„De Base ne ferește/Și ne mântuiește/Și banii sporește/Doamne miluiește” și aud din sala de mese numai râsete și chicoteli gandidu-mă că iar am făcut-o de oaie. De data asta erau angajații, care se amuzau de ceea ce scoteam pe gură.

Păcât că nu aveți cum să mă auziți cântând așa ceva să vă faceți o idee despre cum se auzea. Totuși încerc să fac diseară ceva să transfer de pe telefon înregistrarea.