Chiar dacă totul doare. Se poate. Și chiar dacă uneori nu mai suport, dau un mesaj și cad ca mort. Și plâng, nu-mi este frică, recunosc! Mi-e dor, tac, plâng, mă pierd în altele,… nu mă omor. Și încă sper, speranța moare ultima. Și amintirile mă dor. Ajut, și ajutat mă vreau în viitor. La bătrânețe oare rănile mai dor? Și la durere fizică voi rezista, dar oare ce va faceinima? Se-alină iar cu lacrima? Și-mi tremură în mână telefonul și-aștept… nimic! nu-i momentan odorul. Aștept… că așteptarea-i viitorul.
Și-n cameră se simte un parfum îmbietor, și amintirile mă năvălesc ușor. Și-o lacrimă îmi udă-ncet obrazul. Cu amintiri îmi șterg acum necazul și-aștept speranța să-mi alunge vraja.
Nu vă speriați nu am înnebunit! Sunt același eu cu răbufniri. Din când în când. Doar d-asta e blog.