Câtă poftă am de un măr zemos! Să curgă zeama din el, să fie dulce și să îmi încânte nările cu parfumul lui. Sunt atția ani de când nu am mai nimerit un măr bun și sănătos. Merg în piață și dau ture, mă uit, cercetez, dar încă nu am datpesteacel măr care să-mi încânte sufletul. De multe ori mi s-a întâmplat să iau unul, care pe dinafară era superb, dar înăuntru găunos, urât. Păcât. Ne înșelăm de-atâtea ori. În piață, în viață. Peste tot numai înșelăciune. Găsești ceea ce cauți și când ajungi să îl descoperi, constați că este urât pe dinăutru, dar frumos pe dinafăra.
Uneori, când am surprize de genul ăsta, mă gândesc că și fructele sunt la fel ca oamenii. De multe ori sunt frumoși, dar tare găunoși în interior. Stricați, otrăviti, plini de maroniul ăla spre negru, care pute tare. Dacă s-ar pune și oameni în galantare, la felar fi. Toți ne-am îngrămadi pe cei frumoși, dar nimeni nu s-ar gândi că acasă e posibil să ai mari surprize.
Se întâmplă uneori să treci pe lângă merele mai mici și un pic cam urâte. Pe ele nu le bagă nimeni în seamă. Stau triste pe tarabe și așteaptă ca cineva să și apleceochiipeste ele. Nimeni, dar nimeni nu le alege. Se mai găsește câteodată un om amărât sau cineva care nu mai are timp să caute și le alege. Atunci când a mușcât prima oara din el, a avut o mare surpriză. Parfumul mult căutat la cele frumoase, îl regăsise în merele astea stafidite, dar tare bune. Cine s-ar fi gândit că de multe ori ambalajul nu contează?
ARTICOL PRELUAT DE LA SUFLETICA.
mersi!