Știu că nu e duminică, dar de câteva săptămâni încoace nu am mai scris “picăturile”. Să continuăm deci, până ce vom intra în normal. Urmează o altă boacănă gimnazială legată de pescuit. Niciodată nu mi-a plăcut pescuitul și nici acum nu-mi place. Consider plictisitoare pierderea de timp uitându-te la un fir de care atârnă o plută până când se mișcă, sau nu.
Drept urmare, după terminarea orelor, grupul nostru avea acțiune. Unii dintre ei chiar și în timpul orelor. Bălăceala în gârlă (râul Ialomița, care trece prin apropierea școlii). Într-o zi când eram cu toții, după amiază, am văzut în gârlă ceva ce părea o zdreanță sau ceva și am ieșit rapid. Frica de animale acvatice m-a cuprins, pentru că nici asta nu suport. Și ceilalți colegi s-au dus repede să-l tragă la mal. Era un pește, mort cu o mușcătura mare aproape de coadă. Ideea geniilor de clasa a VI-a a fost să ducem peștele, care era destul de greu, în magazia de lemne a școlii pentru a-l introduce a 2-a zi în sala de sport. Zis și făcut. L-am legat cu o sfoară, am verificat terenul, deoarece profesoara de matematică stă în apropierea școlii și singurul drum trece prin fața curții ei, și ghiulea în magazia de lemne a școlii.
De-acolo și până acasă, planuri. Mergem la fotbal și mâine la ora de sport îi cerem voie să mergem să luăm mingiile de handbal din sală și cărăm peștele în sală. Planul era bun, numai că în calcul nu luasem și greutatea lui și mai ales că în sală trimitea doar pe cei care învățau bine, parcă era seif. În fine, am făcut posibilă cărarea lui, am luat un sac de rafie de la mamaia – să merg să adun iarbă la iepuri și l-am băgat în ghiozdan.
A doua zi, ne-am întâlnit toți de dimineață și am plecat la școală mai entuziasmați de ceea ce aveam de făcut. Am așteptat fără să dăm nimic de bănuit și când a sunat clopoțelul să formăm rândurile … nimeni nu putea sta la rând. Nici un elev și nici măcar profesorul de serviciu. Din magazia de lemne venea o duhoare de nedescris. Era peștele nostru care începuse să putrezească. Am lăsat și planul, am lăsat și ora de sport și am plecat în clasă. Femeile de serviciu, și-acum îmi aduc aminte, s-au chinuit vreo jumătate de oră să scoată împuțiciunea din magazie. Mai ales că era și între lemne băgat.
Niciunul nu a avut de suferit. Nu s-a aflat nici până azi că noi am fost cei care am implantat bomba mirositoare. Și-acum țin minte numele colegilor cu care am târât peștele de la gârlă: Ciuraru Aristide Valentin, Vasile Lucian, Rădoi Sorin.
Pustii de-acum sunt deja altii. Noi alergam desculti pe drumuri de piatra.