
Liderul sindical a subliniat faptul că la Calea Ferată angajații nu beneficiază decât de două sporuri permanente, iar restul de 5 sau 6 sunt acordate în funcție de timpul lucrat și condițiile de muncă, de exemplu sporul de noapte, de condiții vătămătoare.
„Fără investiții și fără tehnologie avansată nu poate fi vorba de restructurare, cifra de personal fiind deja redusă în ultimii doi ani. Așteptăm însă programul de restructurare de la Ministerul Transporturilor„, a afirmat Popa.
Acesta a subliniat și faptul că, la Calea Ferată salariul minim pe economie este de 570 de lei, sub cel minim la nivel național, respectiv de 600 de lei.
Liderul sindical a mai spus că propunerile sindicaliștilor privind acest program de restructurare, de reducere a cheltuielior, se referă la un tratament nediscriminatoriu între infrastructura feroviară și cea rutieră, reducerea cheltuielilor în general, nu doar cele cumuncavie, de exemplu cele de exploatare, transferarea unor servicii executate de terți cum sunt cele de de pază, de salubrizare la Căile Ferate.
„Am propus, de asemenea, analiza oportunității de a absorbi Compania Națională a unor filiale ale CFR sub formă de direcții, pentru reducerea aparatului administrativ birocratic, acest pas însemnând reducerea cheltuielilor cu 20-30 la sută”, a explicat Popa.
Liderul sindical a adăugat că CFR Marfă ar putea intra în incapacitate de plată, dacă nu va primi un sprijin de la Guvern de aproximativ 300 de milioane de lei. În același timp, CFR Infrastructură are nevoie de 500 de milioane de lei pentru reparații și întreținere.
Sursa: Mediafax